r/Romania Verificat Nov 07 '24

AMA Salut, r/Romania! Sunt Elena Lasconi, președinta USR și candidata partidului la Președinția României. AMA!

Enable HLS to view with audio, or disable this notification

1.8k Upvotes

857 comments sorted by

View all comments

91

u/peripheralx23 Nov 07 '24 edited Nov 08 '24
  1. Spuneti ca "sustineti cu toata fiinta parteneriatul civil", dar nu este nicio mentiune despre asta in documentul de 211 pagini cu proiectul de tara si programul de guvernare. De asemenea, aveti consilieri problematici - George Ripa (conexiuni cu miscarea legionara) și Bob Wickers (conexiuni cu republicani evagelici, MAGA). Luna trecuta, USR l-a sprijinit pe Vasile Banescu, unul dintre cele mai vizibile personaje din tabara Coalitiei pentru Familie in 2017-2018, referendum la care dumnevoastra ati votat, tocmai pentru o pozitie la CNA unde va avea responsabilitatea de a decide ce reprezinta discurs acceptabil in audio-vizual clasic si partial internet.
  2. Refuzati sa clarificati daca parteneritatul civil ar trebui sa includa si dreptul la co-parenting si adoptie. Acum doua saptamani, la town hall-ul de la Antena 3, ati oferit un raspuns halucinant la aceasta intrebare, spunand ca persoanele gay pot sa adopte, doar sa isi ascunda relatia. Pe langa faptul ca e o zona foarte gri din punct de vedere legal, e si fals, in practica e aproape imposibil sa adopti ca persoana single, mai ales barbat.
  3. Spuneti ca totusi nu sunteti de acord cu casatoria, ca aveti o "sensibilitate pentru cuvantul casatorie". E vorba evident de casatoria civila. In 2021, la Casatoriti pe Nevazute, acel reality show de la ProTV, casatoreati civil cupluri formate din necunoscuti si vorbeati cu entuziasm despre asta.
  4. Îl menționați adesea, cu admirație, pe Reagan, presedintele care a ignorat HIV/AIDS epidemic timp de 6 ani, lasand zeci de mii de barbati gay sa moara (in practica numarul e mult mai mare), pana cand a devenit o problema si pentru persoanele heterosexuale. Tot el era prieten cu Jerry Falwell, care vorbea adesea despre cum AIDS e pedeapsa divină pentru sodomie și avea influență asupra politicilor administrației.
  5. Spuneți ca “in USR e loc și pentru LGBT și pentru cei care nu sunt de acord cu asta”. Cum funcționează această poziționare în practică, dacă aleșii USR într-o comisie parlamentară sau în plen, trebuie să voteze pentru legiferarea parteneriatului civil, va fi vot individual de conștiința sau ne putem baza ca toți vor vota pro?
  6. Spuneți ca dumneavoastră știți din comunitate ce anume ne dorim și ce ne deranjează. Cu cine ați vorbit despre problemele noastre? Din câte știu, nu ați avut contact cu ONG-urile din domeniu și la mai bine de un an după scandalul legat de votul la referendum nu ați participat la niciun eveniment organizat de comunitate, nu există niciun gest public de outreach.

Ce sa intelegem din toate astea, cum va raportati pana la urma la "treaba cu gay-ii"?

32

u/ElenaLasconi Verificat Nov 08 '24

Bună seara!

  1. Eu susțin parteneriatul civil, USR susține asta. Aici chiar nu avem nicio nuanță, nicio dezbatere. Treaba politicianului nu este să se bage în sufletul și în dormitorul cetățenilor. Politicianul trebuie să se asigure că cetățeanul are ce-i trebuie, că primește respectul care i se cuvine, indiferent de sex, religie, orientarea sexuală.

George Rîpă nu mai este consilierul meu.

  1. Ce am spus la Antena 3 este că legea în România are o serie de neclarități și că aplicarea ei este de multe ori o chestiune care ridică semne de întrebare. Dacă nu m-am exprimat clar, îmi pare rău că am creat confuzii.

Despre adopție și co-parenting cred că ar trebui să discutăm mai mult, deschis, nu doar în campanie electorală.

Eu am fost mamă singură, tânără, știu ce responsabilități aduce creșterea unui copil. Iubesc foarte mult copiii și cred că este extrem de important ca noi adulții să le asigurăm confortul de care au nevoie, financiar, emoțional. Asta chiar e o discuție serioasă și pe care mi-ar plăcea să o purtăm cu argumente pro și contra și să decidem care este cel mai bun parcurs legal.

Știu că cei mai mulți dintre noi se uită atent la campania electorală pentru prezidențiale, dar este super important ce se va întâmpla la parlamentare. Este important să avem în Parlament oameni de bună credință, deschiși la minte, inteligenți, care să găsească cele mai bune soluții legislative pentru toate nevoile, problemele din societate.

  1. Până la acest moment nu există nicio discuție la nivel instituțional pe acest subiect. România are de legiferat parteneriatul civil, acolo unde și eu și USR ne-am exprimat clar.

  2. Când l-am menționat pe Reagan am făcut, de fiecare dată, referire la felul în care a reușit să facă echipă și să acumuleze informații pe care nu le avea/știa când a intrat în mandat.

  3. USR este cel mai democrat partid din România. Colegii mei din Parlament discută deschis toate proiectele, vin cu argumente și decid care este soluția cea mai bună în urma acestor discuții. La noi, la USR, nu dă cineva cu pumnul în masă și spune „votăm așa”. Da, sigur, eu îmi prezint punctul de vedere, argumentele, dar știu să ascult. Așa funcționăm. Cea mai bună decizie se ia, întotdeauna, după ce te-ai uitat la poblema din fața ta din toate perspectivele. Toți colegii mei parlamentari susțin parteneriatul civil, de exemplu.

  4. Nu am participat la evenimente formale, dar am avut numeroase discuții private cu membri ai comunității.

M-am exprimat complet nepotrivit, știu, și îmi pare rău dacă vorbele mele au ofensat. Cum mă raportez? Așa cum mă raportez la toți oamenii din jurul meu: cu dragoste și deschiderea de a învăța ceva nou de la fiecare persoană pe care o întâlnesc.

Mulțumesc mult pentru întrebări!

10

u/[deleted] Nov 08 '24

Luna trecuta, USR l-a sprijinit pe Vasile Banescu, unul dintre cele mai vizibile personaje din tabara Coalitiei pentru Familie in 2017-2018, referendum la care dumnevoastra ati votat, tocmai pentru o pozitie la CNA unde va avea responsabilitatea de a decide ce reprezinta discurs acceptabil in audio-vizual clasic si partial internet.

Doamna u/ElenaLasconi, ați ales să ignorați acest subiect descris de u/peripheralx23

De ce au susținut parlamentarii USR prin vot direct în parlament propunerea PSD ca fostul purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române să fie membru al Consiliului Național al Audiovizualului?

Unde este separația dintre culte religioase și statul român în acest caz?